ACCELERATORUL DE PARTICULE A CRĂPAT:))

Gigantul accelerator de particule al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) a fost oprit pentru următoarele două luni, a anunţat astăzi un purtător de cuvânt al organizaţiei. „În timpul testării a avut loc un incident. O piesă a maşinii va trebui reparată”, a declarat purtătorul de cuvânt James Gillies. Acceleratorul LHC, cel mai mare instrument de fizică din lume, a mai fost oprit o dată, la doar câteva zile după lansare, pe 10 septembrie, din cauza unei probleme electrice care a afectat sistemul de răcire al circuitului lung de 27 de kilometri şi aflat la 100 de metri sub pământ.

Acceleratorul a fost repus în funcţiune, pentru a fi oprit din nou, puţin mai târziu. Acesta trebuie să producă intrarea în coliziune a protonilor care circulă în sensuri inverse la o viteză apropiată de cea a luminii, provocând desprinderea unor particule elementare încă neobservate fizic până în prezent. LHC va recrea, timp de o fracţiune de microsecundă, condiţiile care prevalau în Univers imediat după Big Bang, înainte ca particulele elementare să se asocieze pentru a forma nuclee de atomi. Coliziunile ar putea genera trei găuri negre minuscule, despre care fizicienii de la CERN dau asigurări că nu reprezintă un pericol, pentru că prezenţa lor va fi efemeră. Câţiva oameni de ştiinţă s-au temut însă că acestea vor absorbi toată materia din jurul lor, provocând sfârşitul lumii.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s